Rețele de socializare

Sociale

Doi tineri au încercat să fure o mașină de taxi. În drum spre casă, au jefuit și o femeie în stradă.

Ieri 5 decembrie, în jurul orei 21:00, inspectorii de patrulare aflându-se la asigurarea climatului de siguranță a circulației rutiere în orașul Cimișlia, au primit o înștiințare telefonică de la Dispeceretul de gardă, precum că pe teritoriul gării auto ar fi avut loc o tentativă de a deposeda un taximetrist de mașina de serviciu.

Ajunși la fața locului, agenții de patrulare au constat că doi tineri necunoscuți fiind în stare de ebrietate au lovit un șofer de taxi cu sticle de băuturi spirtoase, intenționând în mod deschis să-i sustragă mașina. Șoferul a declarat că a reușit să fugă din mâinele bărbaților și imediat a sunat la poliție, iar făptașii au auzit și au fugit în direcții necunoscute.

La scurt timp, în urma măsurilor întreprinse, pe urme fierbinți ofițerii INP au observat pe o stradă un tânăr care era așezat pe marginea carosabilului. În momentul când a văzut echipajul de patrulare, acesta a început să aibă un comportament agitat. Astfel, a fost imobilizat și condus la inspectoratul de poliție.

Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 28 de ani, locuitor al satului Ciucur Mingir, care a recunoscut că împreună cu un consătean de 26 de ani, cu ceva timp în urmă ar fi lovit un taximetrist cu scopul de a sustrage mașina. Acesta a mai adăugat că, după ce au fugit de la locul infracțiunii, consăteanul a aplecat la sora sa, iar el în timp ce se deplasa pentru a stopa un automobil de ocazie, pe drum a lovit o femeie în etate, jefuindu-i geanta unde avea un telefon mobil, actele și circa 130 de lei.

În prezent cazul este documentat pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și pedepsirea suspecților conform legii.

Sociale

/FOTO/ Misiune neobișnuită în sectorul Buiucani al capitalei. Pompierii au intervenit cu o autoscară.

Intervenție neobișnuită a pompierilor în sectorul Buiucani al capitalei. O echipă de salvatori cu o autoscară au interveni pentru a salva o pisică, rămasă blocată în vârful un copac.

foto: facebook.com

S-a întâmplat pe nouă decembrie. Salvatorii au reușit să coboare, în siguranță, pisica, fără ca aceasta să pățească ceva. Un internaut, martor la intervenție a făcut o postare pe Facebook, în care își exprimă admirația față de pompierii, ce nu au rămas indiferenți și au intervenit pentru a salva viața pisicuței.

„Daca măreția unei națiuni si progresul ei moral pot fi măsurate prin felul in care își tratează animalele, atunci in țara noastră încă nu e totul pierdut.Am fost martorul unei misiuni mai neobișnuite a pompierilor din sectorul Buiucani. Echipele de intervenție au fost chemate după ce o pisică a fost zărită în Vârful copacului, probabil ca a urcat acolo de frica vreunui câine și nu a mai putut sa coboare.
Vreau sa le spun un sincer Mulțumesc acestor Oameni cu inima uriașă, pentru compasiunea si devotamentul lor! 

Pentru ca pompierii nu salvează doar oameni, ei salvează vieți! ” 

echipa.md

Citește mai departe

Sociale

„Jaf” inspirat din filme în Capitală. A vrut să intre într-un magazin de bijuterii prin perete

Un bărbat a vrut să dea o lovitură ca în filme și a încercat să golească un magazin de bijuterii, însă planurile i-au fost dejucate de către un vecin. Incidentul a avut loc noaptea trecută, pe strada Vasile Alecsandri din sectorul Centru al capitalei. Informația a fost confirmată pentru Deschide.MD de către Dianu Savciuc, șeful Secției Ordine Publică din cadrul IP Centru.

Potrivit lui Savciuc, un bărbat a alertat poliția, după ce noaptea trecută s-a trezit cu gaze lacrimogene în ochi când a încercat să-i strice planurile unui hoț care intenționa să intre într-un magazin de bijuterii.

Făptașul a încercat să facă o gaură în peretele magazinului cu o bormașină, iar victima a auzit gălăgie și a încercat să-l oprească, dar acesta l-a stropit cu gaze lacrimogene în ochi și a fugit de la fața locului.

În prezent, oamenii legii cercetează cazul pentru a da de urma făptașului.

deschide.md

Citește mai departe

Sociale

Bărbatul din Mereni, care și-a violat și ucis vecina, va sta două decenii după gratii

20 de ani de detenție pentru bărbatul din Mereni, care, în urmă cu șapte luni, și-a omorât vecina. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Chişinău, care a admis contestația procurorilor împotriva sentinței primei instanțe.

Acum, două luni, magistrații de la Judecătoria din Anenii Noi l-au condamnat pe bărbat la 15 ani de detenție, iar procurorii au contestat-o la curtea de Apel.

Potrivit procurorilor, bărbatul de 35 de ani și-ar fi recunoscut vina și a spus că și-a omorât vecina, supărat că aceasta l-ar fi bârfit prin sat. Crima a avut loc pe 5 mai, în locuința vecinei sale, în vârstă de 57 de ani, din satul Mereni, raionul Anenii Noi. Cei doi au consumat împreună băuturi spirtoase. La un moment dat, între ei s-a iscat o ceartă. Enervat, bărbatul a agresat sexual victima, apoi a strangulat-o cu o haină.

Pentru fapta sa, bărbatul a fost condamnat la două decenii de detenție. Decizia poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție.

echipa.md

Citește mai departe

topul săptămânii