Rețele de socializare

Economice

/VIDEO/ Corupție în sistemul educațional

Cei 5 profesori de la Centrul de Excelență în Energetică și Electronică din Chișinău care ar fi luat mită de la studenți riscă să plătească cu propria libertate. Procurorii anticorupție au acumulat toate probele care ar demonstra vina suspecților. Dosarul de învinuire a ajuns deja pe masa judecătorilor.

Pe parcursul investigațiilor, forțele de ordine au stabilit că cei cinci dascăli cereau și primeau mită de la studenții care aveau restanțe. Mai mult, aceștia creau intenționat impedimente studenților care nu doreau să plătească pentru note, mai ales celor din ultimul an de studii și îi lăsau cu restanțe.

Pentru o notă de promovare, profesorii ar fi primit între 300 și 1500 de lei. Pentru a-i prinde în flagrant pe suspecți, mai mulți studenți le-ar fi transmis bani profesorilor, sub controlul procurorilor și ofițerilor anticorupție. Astfel, la sfârșitul lunii septembrie, profesorii au fost reținuți chiar în momentul în care primeau mita.


Potrivit procurorilor, cei cinci dascăli și-ar fi recunoscut vina și ar fi colaborat cu ancheta. Dacă vor fi declarați vinovați, dascălii riscă amenzi de până la 100 de mii de lei sau ar putea face cinci ani de pușcărie.

Totodată, aceștia nu vor putea ocupa anumite funcții publice pe un termen de până la cinci ani.

echipa.md

Economice

/VIDEO/ RĂMÂNE DUPĂ GRATII

Dorian Bogașevschi, fostul șef al Asociației Obștești Lăstăraș va sta în arest încă 30 de zile. Magistrații de la Curtea de Apel au respins recursul avocatului, care a cerut cercetarea în libertate a clientului său.

Bărbatul a fost reținut de ofițerii Centrului Anticorupție în data de 25 septembrie și este suspectat că şi-ar fi însușit sume enorme de bani de la părinții copiilor care frecventau grădinița 199 „Lăstăraş” din capitală. Sumele colectate lunar fi ajuns până la până la 600 de mii de lei.

Potrivit procurorilor,  administrația grădiniței încasa bani pentru activități extracuriculare, care de fapt nu aveau loc. Dorian Bogașevschi neagă acuzațiile care i se aduc. Până la hotărârea instanței de judecată el a declarat că a dobândit totul în mod legal.


În cadrul perchezițiilor făcute la el acasă, la o școală privată și la o bază de odihnă pe care o deține suspectul, oamenii legii ar fi depistat circa jumătate de milion de lei și zece automobile.

Fostul șef al Asociației Obștești Lăstăraş este plasat în arest preventiv pentru 30 de zile în penitenciarul nr. 13.

echipa.md

 

Citește mai departe

Economice

/FOTO/ Încă UN MILION furat din bugetul statului. Procurorii PCCOCS caută banii în mai multe Birouri de Înmatriculare Auto și Stații de Testare.

UPDATE : Doi experți în perfectarea actelor de la Biroul de Înmatriculare au fost escortați la sediul PCCOCS. Perchezițiile continuă!!!

Percheziții la matinale la mai multe birouri de Înmatriculare auto și Stații de Testare din  Chișinău, dar și în câteva localități din sudul țării. Procurorii PCCOCS au pornit un dosar penal pe abuz în serviciu și fals în acte publice. Potrivit procurorilor, în perioada 2017-2018 mai mulți inspectori de la Birourile de Înmatriculare, dar și experți tehnici din cadrul Stațiilor de Testare a Transportului ar fi falsificat actele oficiale ce țin de înmatricularea și testare tehnică a vehiculelor.

TUDOR BORDAN, PROCUROR, PCCOCS


Până la moment fiind stabilite peste 500 de cazuri. Prin schemele infracționale, suspecții ar fi prejudiciat statul cu aproximativ un milion de lei. 

Investigațiile pe acest caz au pornit după ce administratorii Agenției Servicii Publice au sesizat procurorii despre ilegalitățile care au loc în mai multe instituții. Acum procurorii acumulează probe care ar demonstra vina suspecților.

TUDOR BORDAN, PROCUROR, PCCOCS:

Facem acțiuni de urmărire penală . Evident, vom avea și rețineri.  Ulterior o să revenim cu detalii.

Persoanele care vor fi găsite vinovate riscă până la cinci ani de pușcărie pentru falsificarea actelor. Totodată, pentru abuzul de serviciu, suspecții riscă până la șase ani privațiune de libertate, de asemenea, vor fi privați de dreptul de a ocupa anumite funții în următorii 10 ani.

Citește mai departe

Economice

Administratorul unei firme riscă închisoare pentru insolvabilitatea intenţionată a întreprinderii gestionate

Un cetăţean al Franţei, care administra activitatea unei firme din România, riscă să fie condamnat în Republica Moldova pentru insolvabilitatea intenţionată a unei întreprinderi din Soroca, care a cauzat daune de peste 3 milioane de lei atât salariaţilor, cât şi partenerilor de afaceri.

Procuratura Anticorupţie a finalizat umărirea penală şi a expediat dosarul de învinuire a acestuia în judecată.

Potrivit probelor, în intervalul anilor 2008 – 2010, inculpatul, care administra o firmă din Botoşani, iar ulterior a fondat o întreprindere în domeniul fabricării articolelor de îmbrăcăminte şi în oraşul Soroca, prin mai multe scheme frauduloase, intenţionat, a creat situaţia financiară dificilă a firmei din Soroca.


Astfel, din cauza tranzacţiilor dubioase efectuate de către acesta, întreprinderea din Soroca nu a fost capabilă de a-şi desfăşura activitatea economică normală, să-şi onoreze obligaţiunile de plată a datoriilor creditare în sumă de 1,8 milioane lei şi creanţelor salariale faţă de angajaţi de circa 1,3 milioane lei, prejudiciind părţile vătămate în proporţii deosebit de mari.

Fiind audiat de procurori, învinuitul nu şi-a recunoscut vina.

Pentru această infracţiune norma penală prevede amendă de până la 1350 unităţi convenţionale sau închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Citește mai departe

topul săptămânii