Frontiera
1,4 tone de alcool, provenit în regiunea transnistreană, reținute de echipele mobile ale vămii
Ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal au prevenit două cazuri de comercializare ilegală a alcoolului etilic, care era adus din regiunea transnistreană prin ocolirea posturilor vamale interne de control.

Prima reținere a fost operată în apropiere de localitatea Răzeni din raionul Ialoveni. Acționând în baza informațiilor operative deținute, inspectorii Echipelor Mobile au stopat o unitate de transport în care au depistat mai multe recipiente din plastic, care conțineau un lichid cu miros specific de alcool.
Unitatea de transport a fost escortată la terminalul vamal Cricova, unde au fost numărate 40 de recipiente, care conțineau, în total, 800 de litri de alcool etilic.
Alți 600 de litri de alcool etilic au fost depistați de Echipele Mobile la intrarea în municipiul Chișinău.
Șoferul de la volanul microbuzului nu a putut prezenta careva acte de proveniență, recunoscând că a eludat controlul vamal pentru a nu achita taxele prevăzute de legislația în vigoare.
Loturile au fost reținute pentru continuarea cercetărilor, iar șoferii sunt documentați pentru trafic ilicit cu produse alcoolice.
Frontiera
/FOTO/ Nouă kg de tutun aromat, descoperit în microbuzul unui moldovean
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești au descoperit și confiscat nouă kilograme de tutun aromatizat, în valoare de 428 de lei, ascunse sub banchetele unui microbuz.

Polițiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești – I.T.P.F. Iași, pe timpul unei misiuni specifice, au oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Măstăcani – jud. Galați, un autoturism marca Mercedes Vito, înmatriculat în Bulgaria, condus de P.I., în vârstă de 29 de ani, cu dublă cetățenie, bulgară și R. Moldova.
În urma efectuării unui control amănunțit asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit, ascunse sub banchete, 18 cutii cu tutun aromatizat, a câte 500 de grame fiecare.
Întreaga cantitate de tutun, în valoare de 428 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând ca acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.
Frontiera
Un ucrainean a încercat să aducă în Moldova 12 kg de mercur
Un cetăţean al Ucrainei a încercat să introducă în Moldova 12 kg de mercur prin punctul de trecere Cuciurgan.

Substanța periculoasă a fost turnată într-un termofor.
Infractorul nu a reușit să treacă granița pentru că a fost reţinut de către ofiţerii Serviciului de Securitate al Ucrainei, transmite Știri.md
În timpul interogatoriului, el a recunoscut că voia să vândă mercurul pentru suma de 12.000 de dolari.
Bărbatul este acuzat de contrabandă.
Frontiera
/FOTO/ Un bărbat beat a tras dintr-o pușcă de vânătoare în polițiștii de frontieră.
Focuri de armă în zona de frontieră din sudul țării, după ce un bărbat a tras cu pușca într-o echipă mobilă a Poliției de Frontieră.

Incidentul a avut loc în dimineața de 13 februarie, în jurul orei 06:00, în zona de frontieră „Slobozia Mare – Tulucești”. Totul a început după ce o echipă mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Brânza a observat în zona de frontieră un bărbat cu o pușcă, iar când oamenii legii au încercat să-l oprească, acesta tras două focuri de armă în direcția mașinii de poliție și a luat-o la fugă, iar arma de vânătoare a aruncat-o într-un câmp.
La scurt timp, bărbatul a fost reținut, însă pentru că a opus rezistență, acesta a fost încătușat. În urma schimbului de focuri, nimeni n-a fost rănit. Ulterior, s-a dovedit că bărbatul era băut.
Acum, acesta este cercetat penal.
-
Sociale3 zile ago
La Bălți se plătesc, în continuare, sute de euro pentru permisele de conducere. Încă un tânăr, reținut pentru că a cerut 600 de EURO mită.
-
Ediție TV3 zile ago
/VIDEO/ Tânără găsită moartă într-o fântână
-
Grave4 zile ago
Mama BEBELUȘULUI descoperit mort într-o pungă, acum cinci zile în Floreşti, de negăsit. Poliția a pornit un dosar penal.
-
Ediție TVO zi ago
/VIDEO/ La un pas de a-și naște pruncul în stradă
-
Ediție TV2 zile ago
/VIDEO//FOTO/ Accident pe traseul Chișinău-Hâncești
-
Diaspora4 zile ago
ITALIA: Un moldovean a furat o geantă din mașină cu tot cu o bătrână
-
SocialeO zi ago
SURSE: Avocatul prins cu 30 000 de EURO mită este fiul unui ex-procuror care s-a împușcat anul trecut
-
Rutiere4 zile ago
/FOTO/ Accident la Durlești. Un bărbat a fost accidentat pe zebră. Ambulanța a venit la fața locului.