Rețele de socializare

Sociale

/VIDEO/ HAVUZ PE O STRADĂ DIN CHIȘINĂU: O conductă de apă s-a spart în cartierul Poșta Veche.

Havuz pe o stradă din Chișinău. O fisură la o conductă cu apă a provocat un adevărat spectacol acvatic. Avaria s-a produs în această dimineață, în cartierul Poșta Veche.

Imaginile video de la fața locului au fost postate pe o rețea de socializare. Din filmuleț se vede că apa și vaporii care țâșnesc din fântâna de canalizare ajung la câțiva metri înălțime.

Muncitorii de la „Apă-Canal” urmează să vină la fața locului și să repare conducta deteriorată.

Totodată, specialiștii urmează să stabilească și pierderile de apă cauzate de avarie.

echipa.md

Sociale

/VIDEO/ Incendiu la Leova. O ospătărie a fost distrusă de flăcări

Incendiu la Leova. O ospătărie din oraș a fost mistuită de flăcări. Totul s-a întâmplat în seara de 13 octombrie, puțin după ora 20:00. Șoferii care treceau prin preajmă au filmat incendiul și au postat imaginile pe o rețea de socializare.

Din filmuleț se văd flăcări uriașe care au cuprins întreaga clădire. Potrivit pompierilor, pentru a stinge flăcările, la locul incendiului s-au deplasat două echipe de salvatori cu două autospeciale.

Deocamdată nu se cunoaște de la ce au izbucnit flăcările. Toate circumstanțele, dar și cauza izbucnirii incendiului vor fi stabilite de către specialiștii IGSU.

echipa.md

Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Un fost procuror din Chișinău s-a împușcat mortal

Un fost procuror din Chișinău s-a împușcat mortal. Este vorba de Andrei Vicol, care activa în ultimii ani în calitate de avocat. Într-un comunicat de presă, procuratura Generală a transmis condoleanțe şi regrete profunde rudelor îndurerate.

În același timp, fostul procuror al municipiului Chișinău Ion Diacov a scris pe pagina sa de socializare că fostul procuror s-ar fi împușcat. Acesta și-ar fi luat zilele fiind influențat de nedreptățile vieții, și-a exprimat regretul Diacov.

Andrei Vicol și-a început cariera profesională la Departamentul instituțiilor Penitenciare, apoi a activat la procuratura generală.

După pensionare, activa în calitate de avocat, biroul său fiind situat în sectorul Ciocana al capitalei.  

echipa.md

Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Ar fi furat cosmetică de 40 de mii de lei

 Și-au luat produse cosmetice să le-ajungă pe mult timp de acum în colo, dar au uitat să le plătească. Un tânăr de 24 de ani și tânără de 19 ani sunt cercetați penal pentru furt din magazin.

Potrivit forțelor de ordine, pe parcursul lunii septembrie, cei doi ar fi comis două furturi din unul și același magazin din sectorul Râșcani al capitalei.

Managerii magazinului s-au adresat la poliție și au declarat că de pe rafturi au dispărut produse în valoare de 40 de mii de lei. Forțele de ordine au început cercetările, iar recent, suspecții au fost identificați și escortați la inspectorat pentru audieri. Potrivit poliției, cei doi și-ar fi recunoscut vina.

Aceștia ar fi declarat că ar fi recurs la astfel de acțiuni pentru că aveau nevoie de bani. Acum, suspecții sunt cercetați în libertate, iar dacă vina lor va fi dovedită, riscă amendă de până la 67 de mii 500 de lei sau ar putea face până la patru ani de pușcărie.

echipa.md

Citește mai departe

topul săptămânii