Rețele de socializare

Economice

/FOTO/ Sute de kg de carne și pește fără acte de calitate puteau ajunge în piețele din Chișinău

Sute de kg de carne și pește transportate în condiții insalubre urmau să ajungă pe tarabele unei piețe din Chișinău.

În noaptea de 11 octombrie, inspectorii de patrulare, care patrulau pe traseele din țară, au stopat în trafic trei autoturisme ticsite cu marfă fără acte de proveniență și calitate.

În primele două mașini, oprite pe trasele Chișinău – Bender și Chișinău – Hâncești, forțele de ordine au găsit peste 300 de kg de carne de porc și 10 carcase de carne de vită. În cea de-a treia mașină, stopată pe traseul Ungheni – Chișinău, polițiștii au găsit 600 de kg de pește.

Potrivit forțelor de ordine, toți trei șoferi ar fi recunoscut că se îndreptau spre Chișinău, pentru a vinde marfa în una din piețile capitalei.

Cei trei comercianți s-au ales cu câte un proces verbal, dar și cu amenzi de până la 4 500 de lei.

echipa.md

Economice

Primarul comunei Trușeni, Ion Apostol, a fost eliberat după patru luni de arest. În aceeași, zi și-a reluat activitatea.

Primarul comunei Trușeni a fost eliberat din arest și a revenit la serviciu. Ion Apostol,  cercetat pentru înstrăinarea terenurilor din localitate, a fost eliberat pe 11 octombrie.

Potrivit anticorupție.md, după patru luni de detenție în izolatorul Centrului Național Anticorupție, edilul a venit în aceeași zi la locul de muncă și a declarat subalternilor că își reia activitatea.

Primarul a fost eliberat după ce instanța de judecată a respins demersul procurorilor privind prelungirea mandatului de arestare.

Amintim că, primarul comunei Trușeni, președintele întovărășirii pomicole din localitate și un fost inginer cadastral au fost reținuti pe 13 iunie, de către ofițerii CNA și procurorii Anticorupție, pentru înstrăinarea frauduloasă a unor terenuri.  Împreună cu alți complici vindeau ilegal terenuri.

Potrivit procurorilor anticorupție, aceștia identificau persoane care doreau să cumpere loturile de pământ, după care, contra unor sume de bani, care ajungeau până la 10 mii de euro, suspecții falsificau documente și-i făceau pe doritori, proprietari de teren.

Acum, edilul este sub control judiciar și este cercetat în libertate.

echipa.md

Citește mai departe

Economice

/VIDEO/ Escrocherie de milioane pe produse farmaceutice

Ar fi vrut să extragă din contul unei firme, gestionată de un businessman străin, 66 de milioane de lei, însă nu și-au putut duce planul la bun sfârșit.

Doi antreprenori au fost reținuți de procurorii anticorupție, unul dintre suspecți era, administratorul firmei pe care cei doi ar fi încercat să o deposedeze de bani. Procurorii anticorupție au stabilit că cei doi ar fi falsificat un contract datat cu anul 2006.

Din contractul fals, reieșea că firma gestionată de victimă ar fi angajat o altă firmă, administrată de unul dintre suspecți, să elaboreze un plan de înregistrare a produselor farmaceutice la Agenția Medicamentului, în schimbul a peste 45 de milioane de lei.

ANASTASIA MIHĂLCEANU, PURTĂTOR DE CUVÂNT, PROCURATURA ANTICORUPȚIE:

În continuarea realizării intențiilor sale criminale, folosindu-se de faptul că unul din învinuiți deține simultan funcția de administrator la firma care și-a asumat efectuarea serviciilor menționare, dar și gestionează o companie farmaceutică internațională, cei doi au încheiat un contract de preluare a datoriei, prin care noul debitor devenea compania străină. 

 După ce au încheiat cele două acte, unul dintre suspecți, l-ar fi dat în judecată pe antreprenorul străin pentru că acesta nu și-ar fi achitat datoriile.

Astfel, suspecții au cerut ca victima să întoarcă cele peste 45 de milioane de lei datorie, plus penalitățile – care, în sumă, depășesc 66 de milioane de lei.

ANASTASIA MIHĂLCEANU, PURTĂTOR DE CUVÂNT, PROCURATURA ANTICORUPȚIE:

În consecința acțiunilor ilegale comune ale antreprenorilor, a fost blocat contul bancar al companiei străine și extrasă suma de 4 147 951,84 lei, în baza unui act executoriu. Drept consecință, a fost sistată activitatea companiei, fiindu-i cauzat un prejudiciu în proporții deosebit de mari.

Când a înțeles că firma sa a dat faliment, omul de afaceri străin a denunțat cazul la procuratura anticorupție. Suspecții au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar dacă vina lor va fi dovedită, cei doi antreprenori riscă să-și petreacă următorii 15 ani după gratii.

echipa.md

Citește mai departe

Economice

/VIDEO/ Clonau carduri bancare și extrăgeau banii

Clonau cardurile bancare și extrăgeau banii din conturile a zeci de persoane din UE. Cinci moldoveni au fost arestați pentru 30 de zile, suspectați de fabricarea și punerea în circulație a cardurilor bancare false.

După aproape doi ani de cercetări, ofițerii de investigații au deconspirat cine sunt membrii grupării și cu ce se ocupau. Potrivit forțelor de ordine, organizatorul, un bărbat de 33 de ani, falsifica cardurile într-un apartament din Chișinău, în care a improvizat o fabrică. Acesta primea informația de pe cardurile bancare ale unor persoane fizice, chiar în momentul când acestea introduceau cardurile în bancomat.

ALEXEI BACOȘ, ȘEFUL DIRECȚIEI DE INVESTIGARE A FRAUDELOR ECONOMICE, INI

Este o plăcuță care se aplică deasupra. Ea la prima vedere nu este vizibilă, corespunde în totalitate cu fața bancomatului, de aceea persoana când introducea cardul nu putea să bănuiască pe cineva.

BETA: Organele de cercetare au mai stabilit că suspecții ar fi clonat cardurile mai multor persoane din UE, care aveau sume mari de bani în conturile lor. Pe parcursul lunii octombrie, forțele de ordine au efectuat 25 de percheziții la domiciliile suspecților. În urma descinderilor au găsit mai multe utilaje tehnice folosite la copierea datelor și producerea cardurilor bancare false. Totodată, forțele de ordine au ridicat și 23 de mii de euro, 950 de dolari și 13 mii de lei.

În prezent, forțele de ordine încearcă să identifice toate persoanele care se află pe teritoriul UE, implicate în schema infracțională. Dacă vor fi găsiți vinovați, riscă până la opt ani de pușcărie.

echipa.md

Citește mai departe

topul săptămânii