Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Tragedie într-o familie din orașul Briceni

Tragedie fără margini într-o familie din orașul Briceni. O femeie și fiul acesteia de numai 12 ani, au fost găsiți morți în apartamentul în care locuiau.

Potrivit poliției, apelul la 112 a fost făcut în dimineața zilei de 10 octombrie în jurul orei 08:20, de către o rudă, care a depistat cadavrele.

DINA FOMIN, OFIȚER DE PRESĂ, INSPECTORATUL DE POLIȚIE BRICENI:

Într-un apartament din orașul Briceni, au fost depistate două persoane decedate. Este vorba de mamă și fiu, de 32 și respectiv 12 ani. Sosiți la fața locului, angajații poliției nu au depistat asupra cadavrelor semne de moarte violentă.

O versiune preliminară a poliției ar fi că persoanele s-ar fi intoxicat cu dioxid de carbon, dar cauza exactă va fi stabilită după expertizele medico-legale. Poliția a inițiat un proces penal și investighează toate circumstanțele tragediei.

echipa.md

Ediție TV

/VIDEO/ Ucisă de vecin

20 de ani de detenție pentru bărbatul din Mereni, care, în urmă cu șapte luni, și-a omorât vecina. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Chişinău, care a admis contestația procurorilor împotriva sentinței primei instanțe.

Acum, două luni, magistrații de la Judecătoria din Anenii Noi l-au condamnat pe bărbat la 15 ani de detenție, iar procurorii au contestat-o la curtea de Apel.

Potrivit procurorilor, bărbatul de 35 de ani și-ar fi recunoscut vina și a spus că și-a omorât vecina, supărat că aceasta l-ar fi bârfit prin sat. Crima a avut loc pe 5 mai, în locuința vecinei sale, în vârstă de 57 de ani, din satul Mereni, raionul Anenii Noi. Cei doi au consumat împreună băuturi spirtoase. La un moment dat, între ei s-a iscat o ceartă. Enervat, bărbatul a agresat sexual victima, apoi a strangulat-o cu o haină.

Pentru fapta sa, bărbatul a fost condamnat la două decenii de detenție. Decizia poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție.

echipa.md

Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ O minoră a fugit d la casa de copii

O minoră de 14 ani este de negăsit, după ce ar fi fugit de la casa de copii unde locuiește. Administratorii instituției, dar și milițienii din regiune încearcă să dea de urmele fetei, care pe data de patru decembrie, ar fi părăsit școala-internat din Parcani, municipiul Tiraspol.

Ina Vetrici are înălțimea de 1.60m, corpolența medie, ochii căprui și părul castaniu-închis. În ziua dispariției purta o geacă gri, pantaloni negri și era încălțată în cizme negre.

Managerii casei de copii le-ar fi spus milițienilor din Stânga Nistrului, că nu este pentru prima dată când minora fuge din internat.

Persoanele care au recunoscut fata din imagine sunt rugate să anunțe la 102, 112 sau la numărul de telefon 055-243-322. Orice informație poate fi utilă.

echipa.md

Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Afaceri cu droguri în cluburile de noapte

Patru tineri, cu vârste cuprinse între 23  și 28 de ani, au fost reținuți, suspectați că vindeau droguri în cluburile de noapte. Aceștia au fost încătușați chiar în unul din cluburile de noapte din sectorul Centru al capitalei.

Potrivit poliției, o pastilă Ecstasy era vândută la preț de 350 – 500 de lei și  doar clienților cluburilor de noapte, cărora dealerii le solicitau să le consume imediat după transmitere. Pentru probe, ofițerul sub acoperire, infiltrat în această grupare, a făcut achiziții de control, cumpărând  droguri în incinta localului. În seara reținerii, organele de forță au făcut percheziții, atât la domiciliile suspecților, cât și în clubul de noapte.

În localul cu pricina,  au fost depistate mai multe doze de droguri de diferite tipuri: pastile Ecstasy, pliculețe cu praf alb asemănător cu amfetamina sau cocaină, MDMA. Mai mult, 15 persoane  care se aflau în club, suspectate că au consumat droguri, au fost supuse testului din cadrul Dispensarului Republican de Narcologie, iar la opt din ele a fost constatată starea de ebrietate narcotică. Organele de forță au făcut și percheziții la domiciliile membrilor grupări. Cei patru tineri sunt reținuți pentru 72 de ore.

Dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă să stea în spatele gratiilor până la 15 ani.  Oamenii legii presupun că în schemă cu droguri sunt implicate persoane din administrația clubului de noapte, care ar fi favorizat vinderea narcoticelor. Mai mult, în timpul perchezițiilor din club, au fost depistate și încălcări de ordin economico-financiar.

Cercetările continuă cu percheziții la domiciliile și în automobilele bănuiților pentru depistarea și ridicarea a noi probe pe această cauză.

echipa.md

Citește mai departe

topul săptămânii