Rețele de socializare

Economice

/VIDEO/ Decanul Facultății de Drept al USM, reținut

Decanul Facultății de Drept de la USM, Sergiu Brânză şi un coordonator de doctorat, au fost reținuți în această după amiază de CNA într-un dosar de corupție.  

Presa scrie că ce-a dea doua persoană ar fi avocatul Viorel Berliba, care este și el doctor habilitat în drept. Decanul Facultății de Drept este suspectat că ar fi luat mită ca să faciliteze susținerea tezelor de doctorat de către doi doctoranzi. Avocatul ar fi avut rolul de intermediar, iar în luna august ar fi transmis decanului bani în mai multe tranșe.

ANASTASIA MIHĂLCEANU, PURTĂTOR DE CUVÂNT, PROCURATURA ANTICORUPȚIE:

Membrul Comisiei de doctorat ar fi acționat în interesul a doi studenți doctoranzi, dar și în interes propriu, deoarece urma să fie evaluat satisfăcător de către Consiliul Științific, dar și remunerat pentru desfășurarea calitativă a activității de conducător de doctorat. Decanul facultății, în schimbul banilor, urma să faciliteze susținerea tezelor de doctorat de către cei doi doctoranzi.

Cei doi au fost reținuți după ce, astăzi procurorii anticorupție și ofițerii CNA au efectuat mai multe percheziții în birourile și la domiciliile celor doi. În urma descinderilor, procurorii și ofițerii anticorupție au ridicat mijloace tehnice, purtători de informație și mai multe teze de doctorat.

Sergiu Brânza este doctor habilitat în drept și deține funcția de decan al facultății de Drept de la Universitatea de Stat din Moldova din luna martie a acestui an. Viorel Berliba activează în cadrul unui birou asociat de avocați. Avocații suspecților nu au comentat reținerile.

echipa.md

Economice

Pretindea bani dându-se drept nepotul unui judecător

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a transmis în judecată cauză penală în privința unui bărbat din Chișinău, învinuit de comiterea infracţiunii de trafic de influență, pentru acceptarea şi primirea mijloacelor băneşti susţinând că are influenţă asupra persoanelor cu demnitate publică, pentru a-i face să îndeplinească acţiuni în exercitarea funcţiei sale în următoarele circumstanţe.

În perioada anului 2017, învinuitul, prezentându-se drept jurist și nepot al unui președinte de instanță judecătorească din Chișinău, susținând că îl poate determina pe acesta să influențeze adoptarea unei decizii favorabile de către judecători în interesele unui agent economic pe un dosar civil, pentru care a solicitat și primit suma de 3480 euro.

Învinuitul și-a recunoscut vina în săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, încheind un acord de recunoașterea a vinovăției cu procurorul, iar dacă instanța de judecată îl va găsi vinovat, învinuitul riscă o amendă în mărime de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 5 ani.

De menționat, că învinuitul a fost condamnat recent la 8 luni de închisoare, pentru comunicarea mincinoasă cu bună știință despre actul de terorism (art.281 Cod Penal), pentru alertă falsă cu bombă la judecătoria Chișinău, sediul Centru, săvârșită în vederea amânării unei ședințe de judecată pe o cauză în care învinuitul promisese influențarea deciziei judecătorilor.

Citește mai departe

Economice

/VIDEO/ Carne ținută în condiții antisanitare

Un agent economic din Chișinău riscă să fie amendat cu 15 mii de lei. Asta după ce ofițerii de investigații împreună cu inspectorii de la Siguranța Alimentelor au verificat condițiile în care sunt prelucrate produsele din carne de la fabrica pe care o gestionează.

În rezultatul verificărilor în secția de producere, au fost constatate abateri la producerea și depozitarea produselor și semifabricatelor din carne. Mai mult, inspectorii au constatat că produsele din carne erau prelucrate în condiții antisanitare, iar  un lot de carne nu avea  acte de  proveniență.

Așa că, oamenii legii au ridicat un lot de carne în valoare de aproape 100 000 lei. Conform legislației, pentru aceste abateri, agentul economic riscă  amendă de până la 15 000 de lei, cu ridicarea mărfii.

Poliția va întreprinde și în continuare măsuri de prevenire și contracarare a ilegalităților în domeniul procesării cărnii, fabricării mezelurilor și afumăturilor din carne, pe piața internă de consum.

echipa.md

Citește mai departe

Economice

Doi bărbați învinuiți de escrocherie în proporții deosebit de mari, deferiți justiției

Procuratura Anticorupție anunță despre transmiterea în judecată a unei cauze penale în privința a doi administratori de firmă, reținuți în luna octombrie și învinuiți de escrocherie în proporții deosebit de mari, abuz de serviciu și trafic de influență, care au cauzat daune considerabile intereselor unei persoane juridice.

Conform materialelor cauzei, învinuiții au pus la cale o schemă, prin care urmăreau deposedarea unui businessman străin de o sumă de bani ce depășește suma de 66 milioane lei. Astfel, cei doi antreprenori, dintre care unul era și administrator al afacerii străinului, au încheiat un contract fictiv, antedatându-l cu anul 2006, neînregistrat în evidența contabilă, prin care o parte își asuma efectuarea unui studiu privind potențialul pieței Republicii Moldova și elaborarea propunerilor de înregistrare a produselor farmaceutice la Agenția Medicamentului, iar costul serviciilor prestate s-a fixat la suma de 2 270 659,58 dolari SUA (ceea ce constituie 45 371 184,40 lei).

În continuare, folosindu-se de faptul că unul din învinuiți deține simultan funcția de administrator la firma care și-a asumat efectuarea serviciilor menționate, dar și gestionează o companie farmaceutică internațională, cei doi au încheiat un contract de preluare a datoriei (2 270 659,58 dolari SUA), prin care noul debitor devenea compania străină.

În rezultatul încheierii acestor două acte juridice, administratorul firmei contractante, în scopul ducerii la bun sfârșit a schemei de înșelăciune și însușire a banilor străini, s-a adresat în instanța de judecată în calitate de reclamant, cu o cerere de încasare a pretinsei datorii în sumă de 45 3711 84,40 lei, penalitatea în mărime de 16 333 626,38 lei, dobânda de întârziere de 4 094 594 de lei, taxa de stat în mărime de 50 000 lei și cheltuielile pentru asistență juridică în mărime de 200 000 lei, astfel solicitând în total încasarea sumei de 66 049 404,78 lei de la compania străină. În continuare, cei doi autori ai schemei au încheiat o tranzacție de împăcare, semnată de ambii, ceea ce înseamnă recunoașterea datoriei indicate.

Drept urmare, instanța de judecată, fiind indusă în eroare, a emis o încheiere prin care a admis cererea și a confirmat tranzacția de împăcare, dispunând astfel încasarea din contul companiei internaționale a sumei contestate.

În consecința acțiunilor ilegale comune ale învinuiților, a fost blocat contul bancar al companiei străine şi extrasă suma de 4 147 951,84 lei, în baza unui act executoriu. Drept consecință, a fost sistată activitatea companiei, fiindu-i cauzat un prejudiciu în proporții deosebit de mari.

În urma denunțului proprietarului companiei prejudiciate, procurorii anticorupție au pus sub învinuire autorii schemei de înșelăciune, aceștia fiind plasați în arest preventiv și aplicat sechestru pe mijloacele financiare sustrase.

Citește mai departe

topul săptămânii