Rețele de socializare

Frontiera

Semincer și diferite soiuri de plante, transportate fără acte de însoțire

În zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Briceni a fost identificat un locuitor al sat. Grimăncăuți care transporta un lot impunător de culturi agricole fără acte de însoțire. Bunurile au fost reținute până la elucidarea circumstanțelor pe caz.

La sfârșitul săptămânii trecute, patrula Poliției de Frontieră aflată în misiuni de serviciu a oprit pe traseul Grimăncăuți – Briceni un mijloc de transport de model Mercedes Vito 115 CDI, cu numere de înmatriculare moldovenești.

Autovehiculul era condus de un cetățean moldovean de 45 de ani, legitimat ca locuitor al satului Grimăncăuți, raionul Briceni.

Conform informațiilor operative, vehiculul a fost supus unor verificări amănunțite. Ca urmare, în portbagaj și pe bancheta din spate a mașinii, polițiștii de frontieră au depistat mai mulți saci și genți pline cu materiale semincer și plante cu destinație agricolă.

În cadrul cercetărilor primare conducătorul auto nu a putut prezenta actele de însoțire pentru lotul de marfă transportat, deși a confirmat că era destinat comercializării pe teritoriul Republicii Moldova.

Cazul este în continuare examinat sub toate aspectele legale, iar până la luarea unei decizii pe faptul dat marfa va fi reținută în SPF Briceni.

Citește mai departe
Advertisement

Ediție TV

/VIDEO/ A vrut să se ascundă de pedeapsă

Un moldovean, căutat de INTERPOL pentru conducerea automobilului fără permis și în stare de ebrietate, dar și pentru mai multe acte de huliganism, a fost reținut în România.

Totul a avut loc în amiaza de 17 octombrie, la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, Iași. Potrivit poliției din România, tânărul, de 23 de ani intenționa să iasă din țară. În timpul verificării actelor, forțele de ordine au stabilit că pe numele tânărului este emisă o alertă pe Interpol. La fața locului au venit polițiștii din Vaslui..

SILVIA MANTA, SUBINSPECTOR, INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE VASLUI, ROMÂNIA:

Bărbatul de 23 de ani din RM, care  fost identificat în PTF Albița, a fost preluat de către polițiști din Cadrul Serviciului de Investigații Criminale Vaslui și prezentat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, în vederea emiterii ordonanței de reținere pentru 24 de ore, și ulterior, arestarea preventive.

Ulterior, magistrații de la Curtea de Apel, Iași urmează să extrădeze tânărul în Republica Moldova, pentru ca acesta să-și ispășească pedeapsa pentru infracțiunile săvârșite.

echipa.md

 

 

 

Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Mașină plină cu țigări la frontieră

A vrut să scoată din țară aproape șase mii de țigări de contrabandă, dar nu i-a reușit. Polițiștii de frontieră de la Giurgiulești au găsit ascunzișul din mașina sa.

Este vorba despre un bărbat de 40 de ani originar din satul Slobozia Mare, Cahul. Suspectul s-a prezentat, în noaptea de 18 octombrie, în jurul orei 02:30, la punctul de Trecere a Frontierei Giurgiulești, pentru a ieși din țară. Potrivit polițiștilor de frontieră, bărbatul ar fi oferit actele spre verificare.

Ghinionul suspectului a fost ca, în timp ce aștepta să-i fie restituite documentele, forțele de ordine au hotărât să-i verifice autoturismul. Mai mult, polițiștii au adus și câinele specializat al vămii pentru a-i ajuta la căutări. La scurt timp, patrupedul a semnalat ceva dubios la aripa din spate a mașinii.

Prin urmare, polițiștii împreună cu vameșii au găsit 5.800 de țigări de diferite mărci. În timpul audierilor, suspectul ar fi refuzat să facă careva declarații. În consecință, toate țigările au fost confiscate, iar suspectul riscă să fie sancționat cu amendă de până la 4 mii 500 de lei.

echipa.md

Citește mai departe

Frontiera

/FOTO/ S-A PLIMBAT PRIN TOATĂ EUROPA CU O MAȘINĂ FURATĂ: Un moldovean a fost prins în România la volanul unei mașini furate din Italia.

S-a pornit din Italia cu mașina furată, dar nu a ajuns până la destinație. Un moldovean de 33 de ani este cercetat de polițiștii de frontieră din România, suspectat că a furat un autoturism.

Asta după ce, pe 16 octombrie, suspectul s-a prezentat la punctul de trecere a frontierei Sculeni, Iași pentru a ieși din țara vecină.

Când au verificat actele mașinii, forțele de ordine au constatat că aceasta este dată în căutare de către autoritățile italiene de pe 12 octombrie. Moldoveanul ar fi declarat că mașina aparține firmei la care lucrează și că nu cunoștea că autoturismul este furat.

Prin urmare, automobilul a fost indisponibilizat, iar moldoveanul riscă dosar penal pentru furtul autoturismului.

echipa.md

Citește mai departe

topul săptămânii