Rețele de socializare

Frontiera

Alcool şi ţigări de contrabandă, descoperite ascunse într-un autocar

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră și inspectori vamali a descoperit ascunse în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, într-un autocar, 500 de pachete de țigări fără marcaje fiscale și 18 litri de alcool.

În ziua de 8 octombrie a.c, în jurul orei 06.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa/ I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, S.O., cetățean român și R. Moldova, în vârstă de 35 de ani, conducând un autocar înmatriculat în R. Moldova.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanelor, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră și lucrători vamali descoperind astfel, ascunse deasupra unei roți din spate, sub treptele scării din față și a culoarului de control ale autocarului, cantitatea de 500 pachete țigări, fără marcaje fiscale și 18 de litri vodkă.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii bunurilor descoperite în valoare totală de 2.650 lei și sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 lei.

Frontiera

/FOTO/ Nouă kg de tutun aromat, descoperit în microbuzul unui moldovean

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești au descoperit și confiscat nouă kilograme de tutun aromatizat, în valoare de 428 de lei, ascunse sub banchetele unui microbuz.

Polițiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești – I.T.P.F. Iași, pe timpul unei misiuni specifice, au oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Măstăcani – jud. Galați, un autoturism marca Mercedes Vito, înmatriculat în Bulgaria, condus de P.I., în vârstă de 29 de ani, cu dublă cetățenie, bulgară și R. Moldova.

În urma efectuării unui control amănunțit asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit, ascunse sub banchete, 18 cutii cu tutun aromatizat, a câte 500 de grame fiecare.

Întreaga cantitate de tutun, în valoare de 428 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând ca acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Citește mai departe

Frontiera

Un ucrainean a încercat să aducă în Moldova 12 kg de mercur

Un cetăţean al Ucrainei a încercat să introducă în Moldova 12 kg de mercur prin punctul de trecere Cuciurgan.

Substanța periculoasă a fost turnată într-un termofor.

Infractorul nu a reușit să treacă granița pentru că a fost reţinut de către ofiţerii Serviciului de Securitate al Ucrainei, transmite Știri.md 

În timpul interogatoriului, el a recunoscut că voia să vândă mercurul pentru suma de 12.000 de dolari.

Bărbatul este acuzat de contrabandă.

Citește mai departe

Frontiera

/FOTO/ Un bărbat beat a tras dintr-o pușcă de vânătoare în polițiștii de frontieră.

Focuri de armă în zona de frontieră din sudul țării, după ce un bărbat a tras cu pușca într-o echipă mobilă a Poliției de Frontieră.

Incidentul a avut loc în dimineața de 13 februarie, în jurul orei 06:00, în zona de frontieră „Slobozia Mare – Tulucești”. Totul a început după ce o echipă mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Brânza a observat în zona de frontieră un bărbat cu o pușcă, iar când oamenii legii au încercat să-l oprească, acesta tras două focuri de armă în direcția mașinii de poliție și a luat-o la fugă, iar arma de vânătoare a aruncat-o într-un câmp.

La scurt timp, bărbatul a fost reținut, însă pentru că a opus rezistență, acesta a fost încătușat. În urma schimbului de focuri, nimeni n-a fost rănit. Ulterior, s-a dovedit că bărbatul era băut.

Acum, acesta este  cercetat penal.

echipa.md

Citește mai departe

topul săptămânii