Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Aproximativ 24.500 de pachete cu ţigări de contrabandă descoperite la frontiera

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit și confiscat, în urma unor acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 24.500 pachete cu ţigări de contrabandă.

Publicat

În data de 11 august a.c., în jurul orei 02.00, un polițist de frontieră de la Sectorul Poliției de Frontieră Stânca a observat în apropierea malului râului Prut, pe direcția localității de frontieră Sadoveni, județul Botoșani, un microbuz care staționa în zonă. Până la sosirea unui echipaj operativ din cadrul sectorului, polițistul de frontieră a monitorizat zona și a observat că în microbuz sunt încărcate mai multe colete cu țigări.

În urma acţiunii a fost reținut conducătorul auto, un tânăr de 21 de ani, cetățean român, domiciliat în județul Botoșani, iar în microbuz  poliţiştii de frontieră au descoperit 19 cutii cu țigări. Totodată, în urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 190.000 ţigarete (9.500 de pachete).

Tânărul aflat la volanul microbuzului a declarat că a preluat țigările de la malul râului Prut, unde au fost aduse de către doi cetățeni moldoveni cu o ambarcațiune.


În data de 11 august a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Românești – I.T.P.F. Iași, acţionând în baza unor informaţii, au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 08.40, polițiștii de frontieră au observat pe direcţia localităţii de frontieră Românești, mai multe persoane care transportau în spate colete voluminoase, dinspre malul râului Prut către interiorul teritoriului național.

Deși colegii noștri au efectuat somații legale de oprire, persoanele au abandonat coletele cu țigări și au fugit, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase  nouă focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare. În zonă au fost descoperite abandonate zece colete cu ţigări.


În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 300.000 ţigarete (15.000 pachete).

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar cercetările sunt continuate în cele două cauze sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat sub coordonarea procurorului de caz, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională.


Moldova

Psihotrope din Franța ajungeau în pușcăriile din Moldova: Schemă prin care sute de pastile „Subutex” urmau să ajungă în penitenciar

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI în comun cei de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Botanica, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău- Oficiul Botanica, au demascat o schemă de introducere ilegală a drogurilor pe teritoriul Republicii Moldova, documentată timp de trei luni.

Publicat

În urma măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, oamenii legii au stabilit că drogurile erau introduse în țară prin intermediul autocarelor de pe ruta Paris-Chișinău, fiind camuflate în coletele transportate din Franța spre Republica Moldova.

Miercuri, 24 aprilie curent, ofițerii de investigație în comun cu agenții de patrulare ai INSP, pe traseul Otaci-Dondușeni, au reținut în flagrant un bărbat de 31 de ani, în timp ce se deplasa cu o Skoda Octavia.

În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au depistat și ridicat o cantitate mare de pastile de tip „Subutex” în valoare totală de aproximativ 200 000 de lei.


În cadrul documentării s-a stabilit că drogurile urmau a fi introduse ilegal în Penitenciarul nr. 9 „Pruncul” din mun. Chișinău.

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și identificarea persoanelor implicate în activitatea ilicită.


Citește mai departe

Moldova

Ar fi violat o tânără, care în cele din urmă și-a pus capăt zilelor: Suspectul, pe banca acuzaților pentru viol și determinare la suicid

Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Botanica a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală în privința unui bărbat de 27 de ani, originar din mun.Chișinău, învinuit de viol și determinare la sinucidere.

Publicat

Potrivit materialelor cauzei, în seara lui 31 ianuarie 2024, victima, în vârstă de 23 de ani, împreună cu prietenul ei, se plimbau prin sectorul Botanica al capitalei. În timpul plimbării, au făcut cunoștință cu învinuitul, care le-a propus să îi servească într-un local cu băuturi alcoolice, căci astfel vrea să marcheze despărțirea cu partenera sa. Cei doi au acceptat. După ce au consumat băuturi în local, au fost invitați la domiciliul învinuitului pentru a servi mai departe și a juca jocuri video. Toți trei s-au deplasat în apartamentul său. După ce prietenul victimei a adormit, în jurul orei 04:00, învinuitul a violat tânăra.

Aceasta a stopat acțiunile de viol lovindu-l puternic peste față și urmare a acestui fapt, învinuitul a amenințat-o că o va duce la prietenii lui, care își vor bate joc de ea. Fata s-a speriat și i-a spus că se va sinucide, iar făptașul, după cele auzite, a început să o calmeze și a adormit.

Victimei i-au fost cauzate suferințe fizice şi morale în urma raportului sexual forțat, acțiuni care în ansamblu au determinat-o la sinucidere.


Astfel, la data de 03 februarie 2024, aproximativ la ora 05 dimineața, tânăra, aflându-se la domiciliul său, s-a aruncat în gol de la balconul apartamentului aflat de la etajul 4.

Fiind audiat, prietenul victimei a declarat că, în timp ce se îndreptau spre poliție pentru a raporta cazul de viol, victima se afla într-o stare depresivă, anxioasă, comunicând că se simțea umilită și „murdară”.

Învinuitul a refuzat să facă declarații pe caz.


Acesta riscă o pedeapsă maximă de până la 12 ani de închisoare.

Citește mai departe

Moldova

Transporta ilegal călători spre UE: Șoferul microbuzului a încercat să mituiască polițiștii de frontieră

În punctul de trecere a frontierei Cahul, un conațional a încercat să corupă polițiștii de frontieră după ce a fost depistat că nu deține licență de transportare a călătorilor în regim internațional. Incidentul a avut loc în ieri noaptea, pe direcția ieșire din R. Moldova.

Publicat

Pe caz este vizat un conațional, în vârstă de 37 de ani, originar din Chișinău, fiind prezent la linia de control în calitate de șofer de microbuz pe rută ocazională.

În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că șoferul nu deținea licența pentru transportul de călători, document care se eliberează de către ANTA. Conducătorul auto, întrebat despre posesia acestui act, a încercat să se eschiveze, oferind bani polițiștilor de frontieră pentru a nu fi documentat pentru încălcarea admisă.

Pe marginea acestor fapte a intervenit grupa operativă, care a inițiat cercetări pe marginea cazului de corupere activă  și încălcării regulilor de transportare de călători, conform art. 197 CC al RM.


Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.


Citește mai departe

topul săptămânii