Moldova
/FOTO/ Autoturism căutat de autoritățile din Danemarca, descoperit în PTF Albiţa
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – jud. Vaslui au depistat un bărbat cu dublă cetăţenie care s-a prezentat la controlul de frontieră la volanul unui autoturism marca HYUNDAI I30, în valoare de peste 55.000 de lei, căutat în vederea confiscării de către autoritățile din Danemarca.
În data de 06 august a.c., în jurul orei 13.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, Alexandru M., cu cetățenie română şi R. Moldova, în vârstă de 37 de ani, conducând un autoturism marca HYUNDAI I30, an fabricaţie 2017.
La controlul de frontieră, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul în cauză figurează în bazele de date ca fiind „bun căutat pentru confiscare”, semnalare introdusă de către autorităţile din Danemarca, în data de 04 august a.c..
Cu privire la aspectele constatate, Alexandru M. a declarat că a achiziţionat autoturismul din Danemarca, plătind suma de 11.700 de euro, şi nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta se află în atenţia autorităţilor.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 55.200 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
Moldova
Minorele care acum 7 luni au ucis cu bestialitate o bătrână din Telenești, condamnate. Motivul pentru care au săvârșit crima
Cele două minore care în septembrie 2023 au ucis cu deosebită cruzime o bătrână din satul Ghermănești, raionul Telenești, au fost condamnate la 10 ani de închisoare.
Sentința a fost pronunțată recent de magistrații Judecătoriei Orhei, scrie Deschide.MD.
De menționat că tragedia s-a produs în seara zilei de 21 septembrie, când tinerele de 14 și 15 ani, fiind în stare de ebrietate, au pătruns în gospodăria unei femei de 67 de ani, pe care au înjunghiat-o cu cuțitul în burtă. Când femeia a început să strige, minorele au luat un ștergar și au sufocat-o. Ulterior, văzând că victima respiră, inculpatele au luat cuțitul și i-au aplicat multiple lovituri peste diferite părți ale corpului.
Fiind audiate, inculpatele au declarat că au venit în sat la băieți cu care au făcut cunoștință în Chișinău. Peste un timp, acestea au cerut să rămână undeva pe noapte. Astfel, cunoscuții lor au apelat la un consătean, fiul victimei, care i-a dus în casă mamei sale.
Seara, una dintre inculpate a întrebat „cum mor oamenii”, la care cea de-a doua i-a răspuns: „hai să facem și vei vedea”, după care au luat cuțitul și au atacat găzdașa. După ce bătrâna a murit, minorele au învelit-o cu plapuma.
După ce au săvârșit crima, inculpatele au plecat în centrul satului, unde era sărbătorit hramul localității. A doua zi, fetele au fost duse la Telenești, unde au mers în vizită la un alt băiat, unde și au fost reținute de polițiști.
Sentinţa nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.
Moldova
Ar fi luat mită? Un internaut a filmat momentul în care un șofer ar fi oferit bani unor agenți ai poliției
Imagini ce provoacă multe semne de întrebare au fost surprinse pe strada Ismail din centrul capitalei.
Un internaut a filmat de la geam cum un șofer ar fi oferit mită unor agenți ai poliției. În imaginile, care au devenit virale pe rețelele sociale, se poate observa cum șoferul iese din mașină cu niște acte, dar și niște hârtii asemănătoare bancnotelor, pe care le oferă oamenilor legii. Cu toate acestea, unul dintre polițiști continuă să întocmească niște acte, le oferă șoferului pentru a le semna, după care fiecare își vede de treaba lui.
După apariția acestor secvențe video, serviciul protecție internă și anticorupție a venit cu o reacție, anunțând că s-a autosesizat pe acest caz, în legătură cu acțiunile angajaților Ministerului Afacerilor Interne.
Totodată, urmează a fi identificat și șoferul automobilului pentru a stabili toate circumstanțele celor întâmplate și a lua o decizie conform legii în vigoare. În context, SPIA îndeamnă cetățenii, dacă sunt martori sau chiar implicați în unele acțiuni din partea angajaților MAI care li se par ilegale, să anunțe neîntârziat autoritățile.
Moldova
Accident de coșmar, la Hîncești: O șoferiță de 19 ani scoasă decedată dintre fiarele contorsionate ale mașinii
Polițiștii din Hîncești investighează circumstanțele producerii unui grav accident rutier în urma căruia o tânără a decedat. Accidentul s-a produs aseară între localitățile Pereni și Pașcani.
Preliminar, polițiștii au stabilit că o tânără de 19 ani, fiind la volanul unui Peugeot ar fi pierdut controlul mașinii și s-a tamponat într-un copac de pe marginea drumului.
În urma impactului, șoferița a decedat pe loc.
Pe acest caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
-
Moldova6 zile în urmă
Meci de fotbal cu final tragic. Un tânăr în vârstă de 23 de ani a murit pe stadionul din comuna Ciorescu municipiul Chișinău
-
Moldova2 zile în urmă
ZDG oferă primele versiuni ale cauzei morții tinerei de 19 ani, găsită decedată într-o pădure, la 21 km de casa singurului suspect pe caz
-
Moldova6 zile în urmă
Un tânăr moldovean a murit în Franța, în urma unui accident de muncă. Familia lui are nevoie de ajutor
-
Moldova5 zile în urmă
Poliția face apel către femei, în contextul fetei dispărute la Orhei! Dacă au avut vreun contact cu acest bărbat să apeleze imediat la 112
-
Moldovao zi în urmă
Caz șocant, la Nisporeni. O bucată de metal a sărit de la un autocamion și a spart nasul unui șofer
-
Moldova10 ore în urmă
Accident de coșmar, la Hîncești: O șoferiță de 19 ani scoasă decedată dintre fiarele contorsionate ale mașinii
-
Moldova6 zile în urmă
Procurorii cer 30 de zile de arest pentru șoferul în mașina căruia a urcat tânăra însărcinată din Orhei: Ana, de negăsit de o săptămână
-
Moldova5 zile în urmă
Șoferul mașinii în care a urcat tânăra dispărută de o săptămână a fost adus în fața instanței. Între timp, polițiști, vânători și voluntari extind căutările