Rețele de socializare

Moldova

Presupuşi comercianţi de droguri, reţinuţi de echipele mobile 902

Echipajele mobile ale Batalionului Reacţionare Operativă din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău au reţinut în flagrant delict patru indivizi, suspectaţi de comercializarea stupefiantelor, în timp ce patrulau prin parcurile publice din sectoarele Buiucani şi Ciocana.

Publicat

Este de menţionat că, poliţiştii au ca scop primordial combaterea infracţiunilor legate de droguri în locurile publice, în cadrul patrulărilor atât ziua cât şi pe timp de noapte.

Cei patru indivizi s-au dovedit a fi cu vârstele curpinse 24 ani şi 28 ani, fiind încătuşaţi şi escortaţi la Inspectoratele de sector pentru documentare. Iar pacheţelele cu masă vegetală şi seringi medicale depistate asupra lor au fost sigilate şi expediate Centrului tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al IGP, pentru efectuare acţiunilor specializate în condiţii de laborator. Totodată ofiţerii de investigaţii au iniţiat cercetări în vederea stabilirii şi documentării metodelor criminale de transportare şi identificarea altor complici în aceste scheme ilegale de distribuire a drogurilor.

În dependenţă de rezultatele expertizelor chimice suspecţii riscă să fie cercetaţi penal şi privaţi de libertate pe un termen de la 2 ani până la 5 ani.


Poliţia Capitalei avertizează persoanele predispuse la asemenea acţiuni ilegale, întrucât vor fi identificate şi trase la răspundere penală confom legislaţiei.

POLITIACAPITALEI.MD


Ediție TV

Exercițiu de simulare: Pompierii au intervenit după ce mai multe persoane au murit în urma unui accident chimic

Mai multe persoane au murit, iar altele s-au intoxicat în urma unui accident chimic la un depozit cu substanțe extrem de periculoase.

Publicat

Din fericire, nu este o realitate, ci un exercițiu de simulare în cadrul căruia au fost implicați zeci de pompieri, salvatori, dar și angajați ai Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. În timpul simulării care a avut loc în localitatea Răzeni, raionul Ialoveni, pompierii au făcut demonstrații și și-au testat abilitățile, pentru a fi bine pregătiți în cazul unui accident chimic real.

În același timp, reprezentanții IGSU au explicat care sunt primii pași de intervenție.

Pe parcursul a trei zile, zeci de pompieri demonstrează cât de pregătiți sunt în timpul unor intervenții de tip excepțional, cum ar fi seisme, accidente chimice, biologice, radiologice sau nucleare.


Agenția Națională pentru Sănătate Publică a participat la demonstrații cu laboratoare mobile, care permit detectarea substanțelor extrem de periculoase într-un timp scurt. Responsabilii ANSP spun că în cazul unui real pericol, instituția este suficient de pregătită pentru a interveni.

Pe parcursul ultimilor cinci ani au fost organizate 18 cursuri, în urma cărora au fost instruiți circa 50 de pompieri și salvatori, care pot interveni în cazul unui accident de natură chimică, radiologice sau nucleare.


Citește mai departe

Moldova

Accident grav, la Durlești: O șoferiță de la volanul unei Tesla a ajuns la spital

Accident violent în orașul Durlești din municipiul Chișinău. O șoferiță de la volanul unei Tesla a ajuns la spital.

Publicat

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic, în dimineața de 28 martie, la ora 08:06 a parvenit informația pe faptul că pe strada păcii 29 s-a produs accident rutier  soldat cu deteriorarea vehiculelor și o persoană traumatizată.

Potrivit informațiilor primare obținute de la fața locului s-a stabilit că conducătorul automobilului de model Tesla, o femeie în vârsta 37 ani, deplasându-se pe drumul secundar nu a cedat trecerea vehiculului care se deplasa pe drumul cu prioritate și ca rezultat s-a ciocnit cu automobilul de model Renault, condus de un bărbat în vârstă de 34 ani. În urma impactului, Tesla a fost proiectată în automobilul de model Volvo care era parcat la marginea drumului.

În rezultatul accidentului, vehiculele au fost deteriorate tehnic considerabil, iar șoferița de Tesla a fost preluată de serviciul medical de urgență.


Cercetările continuă.


Citește mai departe

Moldova

Urmărire cu implicarea a 5 echipaje de poliție: Șoferul încerca să scape pentru că e condamnat la 15 ani de închisoare

Urmărire cu implicarea a 5 echipaje de poliție. Șoferul se eschiva de oamenii legii, fiind condamnat la 15 ani de închisoare.

Publicat

Astăzi, în timpul monitorizării de către polițiști a circulației rutiere, pe str. A. Mateevici din capitală a fost observat un șofer care conducea neuniform un Renault.

La somarea de a stopa mașina, bărbatul de la volan a accelerat și a creat nenumărate situații de accident în trafic, continuându-și cu viteză excesivă deplasarea și efectuând manevre periculoase, ceea ce a creat și mai multe bănuieli polițiștilor.

Pentru stoparea acestuia au fost implicate 5 echipaje de poliție.


După jumătate de oră de urmărire bărbatul a fost reținut. Acesta are 43 de ani și este originar din Bubuieci.

Bărbatul se eschiva de organele de drept, după ce a fost condamnat pe teritoriul Republicii Moldova la 15 ani de închisoare pentru escrocherie și fals în acte.

Acesta a fost condamnat și pe teritoriul României pentru contrabandă.


 


Citește mai departe

topul săptămânii